Noul Cidru DACIC Mestesugar, cidru artizanal din suc de mere româneşti, fara zahăr adăugat, fără coloranți și fără arome -
Meniu Închide

Noul Cidru DACIC Mestesugar, cidru artizanal din suc de mere româneşti, fara zahăr adăugat, fără coloranți și fără arome

ZAREA S.A., lider pe piaţa de vinuri spumante, ca o continuare firească a conceptului DACIC Romanian Ciders, lansează un nou produs premium în categoria cidrului: DACIC Meșteșugar. ZAREA, cu o tradiție de peste 100 de ani în producerea de băuturi alcoolice fermentate, utilizând know-how românesc și suc de mere româneşti, oferă consumatorilor din România un produs lucrat cu grijă, în loturi mici, cu gust tradițional de cidru, fără adiție de zahăr, coloranți și arome.

“Succesul gamei DACIC Romanian Ciders din vara anului 2016 ne-a încurajat să lansăm pe piață un proiect pe care îl lucram deja de mai mult timp – un cidru artizanal din ale noastre mere bune, un cidru autentic, nici prea dulce, nici prea aspru, cu o suavă notă de măr” declară Emil Popescu, președinte ZAREA S. A.

Dedicat deopotrivă femeilor cât şi bărbaţilor, DACIC Meșteșugar este un cidru artizanal realizat din 100% suc de mere, fără coloranți, fără arome, cu tărie de 4.5%. Cidrul artizanal DACIC Meșteșugar este disponibil în ambalaj sticlă de 0,5 L de culoare maro, tocmai pentru a păstra mai bine în timp caracteristicile speciale ale produsului. Prin calitățile sale deosebite și prețul accesibil, acest produs este unic, adresându-se în primul rând locațiilor de HoReCa.

DACIC Meșteșugar completează portofoliul de cidru al companiei ZAREA, ce conține DACIC Romanian Ciders, cea mai variată gamă de gusturi: măr, afine, căpșuni&frăguțe, vișine și caise (nou), alături de noul concept DACIC Fresh (lămâie și mentă), primul cidru din România cu conținut scăzut de alcool (Alc.1,9%Vol.).

ZAREA S.A este unul dintre primii jucători din piaţă românească de băuturi alcoolice şi vinuri spumante, având o tradiţie de la 1912. În portofoliul său se regăsesc 12 branduri de tradiţie care acoperă segmentele de vin spumant, cidru, sangria, brandy, lichior, vermut, bitter şi vodcă.